Information

Populate the side area with widgets, images, and more. Easily add social icons linking to your social media pages and make sure that they are always just one click away.

Blog

David Popovici a fost remarcat și premiat de Fundația Alexandrion încă de la 14 ani

David Popovici (17 ani), noul campion mondial la 200 m liber masculin la CM de la Budapesta, a fost remarcat și premiat de Fundația Alexandrion încă de la 14 ani. Înotătorul a fost laureat în secțiunea „Trofeul Speranța” a Galei Trofeelor Alexandrion din 2019, când puțină lume știa de el.

De atunci, a câștigat titluri naționale, 6 medalii de aur și 3 de argint la campionate mondiale și europene de juniori și seniori. De asemenea, a fost aproape de podium la Jocurile Olimpice de la Tokyo (locul 4).

Debutant la Campionatul Mondial de seniori, David a devenit primul înotător din istoria României care câștigă aurul la o astfel de competiție. Timpul reușit de el la Budapesta (1:43.21) este al 4-lea din istoria probei de 200 de metri liber. Doar Paul Biedermann (1:42.00), Michael Phelps (1:42.96) și Yannick Agnel (1:43.14), legende ale natației, au fost mai rapizi decât el. Performanța lui Popovici este cea mai bună din ultimul deceniu.

„Când David era mai putin cunoscut, noi l-am premiat la categoria Speranța a Galei Trofeelor Alexandrion, organizate de Fundația Alexandrion, pentru că noi prețuim valorile! Felicitări, David Popovici !”, a spus Valentin Popescu,director Marketing Sportiv„Alexandrion Group”.

Ce spunea înainte de a deveni un star al natației

„Sunt absolut obosit. Piscina e foarte rapidă. M-a ajutat faptul că oamenii pe care îi iubesc. m-au privit și cei de acasă au crezut în mine. Oamenii de acasă au crezut în mine! Medalia este pentru ei”, a declarat sportivul, imediat după ce a cucerit „aurul” la Budapesta.

Iată ce spunea campionul după ce a primit distincția de la Fundația Alexandrion, la „Gala Trofeelor Alexandrion” din 7 februarie 2019:

 „Gala Alexandrion a fost cea mai mare serbare la care am participat, până acum. Sincer, nu mă așteptam (n.r. – să fiu premiat). Urmăream de doi-trei ani Trofeele Alexandrion. Este o mare bucurie pentru mine și sper să ajung de cât mai multe ori acolo. Nu am mai văzut niciodată la un loc atâția campioni”.

Copilul de atunci a povestit că a stat de vorbă cu atleți de renume după festivitate și că a fost impresionat că aceștia l-au tratat ca pe un sportiv de același nivel. „Fac tot posibilul să ajung unde sunt toți ceilalți sportivi pe care i-am văzut la gală (…) Cu siguranță pot câștiga o medalie olimpică, chiar mai bună decât cea de bronz”, spunea David, într-un interviu acordat pentru canalul de Youtube al Fundației Alexandrion.

S-a calificat și în semifinalele probei de 100 m liber

Revenind la CM de la Budapesta, să spunem că astăzi dimineață, la mai puțin de 24 de ore de la superbul succes din finala de 200 m liber, David Popovici a revenit în bazinul din „Duna Arena” pentru a participa în seriile de la 100 m liber.

Sportivul în vârstă de 17 ani a concurat în seria a zecea și a terminat primul cele două lungimi de bazin cu timpul de 47.60 secunde. Acest rezultat a reprezentat cel mai bun timp din calificări și i-a adus calificarea în semifinale.

A început înotul pentru a-și corecta coloana vertebrală

David Popovici a început înotul în bazinul din incinta Complexului Național Sportiv Lia Manoliu din București, la recomandarea unui medic ortoped, pentru a-și corecta mici deformații ale coloanei vertebrale. La 10 ani a cucerit primul său titlu national la înot, performanță care l-a determinat să continue să practice acest sport de performanță.

Până în prezent, pe lângă titlurile naționale, a cucerit 6 medalii de aur și trei de argint. La nivel de seniori:

·       campion mondial la 200 m liber (Budapesta 2022)

·       campion european la 200 m liber (Kazan 2022)

La nivel de juniori:

·       campion european la 50 m liber (Roma 2021)

·       campion european la 100 m liber (Roma 2021)

·       campion european la 200 m liber (Roma 2021)

·       vicecampion european la 4 x 100 m liber ștafetă (Roma 2021)

·       campion la Festivalul Olimpic al Tineretului European la 100 m liber (Baku 2019)

·       vicecampion la Festivalul Olimpic al Tineretului European la 50 m liber (Baku 2019)

·       vicecampion la Festivalul Olimpic al Tineretului European la 200 m liber (Baku 2019)