Information

Populate the side area with widgets, images, and more. Easily add social icons linking to your social media pages and make sure that they are always just one click away.

Blog

PATRIOTISM. 1 DECEMBRIE E O SCENĂ PE CARE CÂTEODATĂ E GREU SĂ INTERPRETEZI UN ROL AUTENTIC

(de Radu Naum)

Patriotism e un cuvânt complicat. Dar nu din motivele pe care le ridică precum steaguri strâmbe naţionaliştii de doi bani, cetăţenii aceia plin de fiere şi de discursuri fornăitoare care lasă mereu impresia că vor să-ţi vândă ceva ce nu e al lor, informează Revista Sport Magazin. Sportul nu duce lipsă de astfel de specimene, dar nu ele sunt tema acum. Sportul a întreţinut o relaţie de dragoste silită cu patriotismul mulţi ani, mulţi de glorie întru slava Tovarăşului şi a Partidului şi a continuat să nască şi dincolo de ’89 întrebări despre când se termină patriotismul şi unde începe interesul. Adesea, ele s-au întrepătruns. S-a trecut de la  „propăşirea întregului popor” la propăşirea pe persoană fizică, de la fabrici şi uzine la medalii. De la a fi ale tuturor şi ale nimănui ele s-au transferat în contabilităţi personale. În continuare mulţi sportivi spun că „luptă pentru ţară”, dar sunt de crezut total? Poţi să te dai perfect patriot când asta înseamnă retribuţii lunare de mii şi zeci de mii de euro din bani publici? E cumva condiţionat patriotismul de recompensa pe care conducătorii poporului indiferent o acordă, din varii motive, „patrioţilor” în tenişi chiar şi în absenţa marilor performanţe (că mari performanţe, cu mici excepţii, nu prea mai avem)?

Pe cine poţi crede? De exemplu, pe cei sau cele care nu trăiesc pe spezele ţării, nu profită de îmbrăcarea tricoului naţional pentru a-şi îngrăşa contul personal. Parcă îi poţi crede un pic mai mult decît pe ceilalţi, căci intresesul poartă aşa, mai într-o rână, fesul. „Când câștig și îmi cântă imnul e ceva de nedescris! Plâng de fiecare dată! E un sentiment aparte pentru că simți că este pentru România. Nu mă văd trăind în altă țară , de câte ori merg la un concurs aștept să vin acasă”. Eliza Samara. Vorbele sunt culese de Ziua Naţională, bun prilej pentru patriotisme de diferite expresii. În cazul ei te poţi păcăli. Reprezintă CSA Steaua, deci… Dar… Eliza a făcut mari performanţe pentru România, fapt pentru care a şi fost premiată la Gala Trofeelor Alexandrion, evoluând pentru cluburi din Turcia sau Polonia. Şi-a făcut o viaţă aşa cum a crezut evoluând în acelaşi timp pentru echipa naţională şi, sigur, n-a făcut-o pro bono, dar nici nu a stat agăţată permanent de sânul generos al patriei. Care poate nici nu ar fi fost atât de generos pentru tenisul de masă aşa cum este cu handbalul, mai ales cu jucătoarele străine care apar pe aici. În schimb, tenisul de masă feminin a construit un grup de oameni care din când în când creează evenimentul cucerind medalii europene şi născând speranţe, ridicând steagul şi toate celelalte care ne umplu de mândrie şi apoi de uitare. Pentru evenimentul care adună an de an sportul ca să-i onoreze campionii tenisul de masă e mereu un potenţial premiant poate tocmai datorită raţiei dintre ceea ce dă şi ceea ce primeşte raportat la locul pe care îl numeşte „acasă”. Nu e totul roz, evident. Recent, echipa de fete a ratat titlul european la Cluj în clasica finală cu Germania. Daniela Dodean Monteiro s-a retras. Viorel Filimon, antrenorul lotului, a dat o declaraţie care tot rezonează de atunci: „Ne-a lipsit în primul rând dorinţa de a asculta. Eliza inclusiv a schimbat două servicii. Au luptat, într-adevăr, dar au luptat orbeşte”. Patriotismul, da, poate fi declinat în multe feluri. În a vrea să faci prea mult, în a confunda ambiţia personală cu reuşita generală sau în a te încrede în antrenor. Patriotismul e un antrenament continuu.

English English Română Română