Information

Populate the side area with widgets, images, and more. Easily add social icons linking to your social media pages and make sure that they are always just one click away.

Blog

Interviu cu campioana mondială la scrimă, Bianca Pascu, laureată a Galei Trofeelor Alexandrion: «Pentru mine, Gala Trofeelor Alexandrion a fost specială»

Suntem izolaţi, dar niciodată despărţiţi! Fundaţia Alexandrion le aduce iubitorilor sportului, ȋn fiecare săptămână, interviuri în exclusivitate cu personalităţi ale sportului românesc. Cei mai buni sportivi urcă în fiecare an pe scena Trofeelor Alexandrion, cea mai importantă gală din România, care răsplăteşte campionii sportului şi se bucură de aplauzele şi recunoaşterea celor  care ne reprezintă cu succes ȋn ȋntreaga lume. Ne îndreptăm acum, din nou, atenţia către cei care au primit distincțiile Fundației Alexandrion în seara celei mai recente gale, desfăşurată pe 5 februarie ȋn Bucureşti, care a adus împreună lumea performanţei sportive româneşti. Ne-am dorit să aflăm cum îşi amintesc acel moment, ce fac în prezent şi  cum văd viitorul.

Deşi handbalul a fost primul sport de care s-a simțit atrasă și pe care l-a practicat, la vârsta de 10 ani a descoperit pasiunea pentru scrimă, a început să se antreneze serios, ca un sportiv de performanţă, iar în câțiva ani a reușit să obțină medalii la competiții internaționale. În 2008, scrimera Bianca Pascu a câştigat medalia de argint la individual și pe echipe la Campionatul European pentru Juniori de la Gent (Olanda), în 2011 a cucerit argintul la Universiada de Vară de la Shenzhen (China), iar în 2017 a fost medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de Scrimă de la Tbilisi (Georgia). În 2019, Bianca a reeditat performanţa de la Tbilisi, obținând medalia de bronz la proba individuală de sabie, la Campionatele Mondiale de Scrimă de la Budapesta (Ungaria).

Fundația Alexandrion i-a urmărit parcursul, iar în cadrul Galei Trofeelor Alexandrion i-a acordat trofeul care simbolizează recunoașterea și aprecierea eforturilor și rezultatelor sale remarcabile pentru sportul românesc.

«Pentru mine, Gala Trofeelor Alexandrion a fost specială, a fost prima oară când am participat la această gală. M-am simțit foarte bine şi mulți sportivi au fost prezenți» a spus Bianca Pascu.

Anul acesta, Bianca se pregătea intens pentru Jocurile Olimpice de Vară de la Tokyo, însă pandemia COVID-19 i-a schimbat planurile. Chiar dacă visul său de a cuceri o medalie olimpică, anul acesta, a fost amânat pentru anul viitor, Bianca este optimistă și se bucură că sănătate tuturor sportivilor care urmau să participe la competiție a fost prioritară pentru organizatori.

 «Noi ne-am pregătit foarte bine pentru aceasta olimpiadă, pentru acest an, și din acest punct de vedere suntem puţin suparăți că pandemia ne-a întrerupt pregătirea și planurile. Dar din alt punct de vedere suntem bucuroși că s-au pus pe primul plan sănătatea noastră și riscurile la care am fi fost expuși participând la olimpiadă» a adăugat Bianca Pascu.

Urmăriţi aici interviul integral.

Suntem izolaţi, dar nu suntem niciodată despărţiţi!

Despre Fundația Alexandrion

Fundația Alexandrion a avut de-a lungul timpului parteneriate atât cu echipe de handbal (U Alexandrion Cluj și CSA Steaua Alexandrion), cât şi cu echipe de fotbal (Universitatea Craiova, CSM Politehnica Iaşi, ASU Politehnica Timișoara, Petrolul Ploieşti, Concordia Chiajna, Universitatea Cluj, Metaloglobus București, Unirea Urziceni, Steaua Bucuresti și Dinamo Bucuresti). Unele dintre aceste parteneriate se derulează şi ȋn prezent. Fundația susține, de asemenea, și alte sporturi, precum golf, rugby, ciclism, box, polo, volei, tenis de câmp etc. Ani la rând, Fundația Alexandrion a sprijinit nu doar echipe sportive, ci și Comitetul Olimpic Sportiv Român, la trei Olimpiade, organizate la Atena, Londra și Beijing.

Trofeele Alexandrion, care onorează performanța internațională a sportivilor români, reprezintă cea mai importantă  gală a sportului românesc, iar cea de-a cincea şi cea mai recentă ediţie a avut loc în februarie 2020.

Compania Alexandrion Group, prin Fundaţia Alexandrion, este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai sportului românesc, ȋn rândul companiilor din România. În medie, ȋn ultimii  5 ani, Fundaţia Alexandrion a dedicat sportului peste 200 de acţiuni anuale şi a oferit peste 100.000 de mingi  de fotbal, handbal, baschet, rugby sau volei, iubitorilor de sport, ȋn perioada menţionată.