Information

Populate the side area with widgets, images, and more. Easily add social icons linking to your social media pages and make sure that they are always just one click away.

Blog

Eva Ionescu și Călin Știrbu sunt câștigătorii probei de simplu a celei de a VII-ediții a Argeș Cup Dr. Oetker

Eva Maria Ionescu a câștigat cea de a VII-a ediție a Argeș Cup Dr. Oetker, disputată la Tenis Club Curtea de Argeș, după ce a învins-o în finală, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Sapit Cohen (Israel), informează Revista Sporrt Magazin.

„A fost o finală destul de grea, dar am reușit să câștig. Mi-a plăcut foarte mult la acest turneu. Îmi place baza, terenurile și foarte mult să joc aici”, a declarat Eva Ionescu.

Călin Teodor Știrbu a câștigat cea de a VII-a ediție a Argeș Cup Dr. Oetker, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 6-1, 6-3, pe David Alexandru Gheorghe.

„A fost o finală grea, dar am reușit să îmi păstrez calmul, chiar dacă au fost niște momente grele în al 2-lea set. În primele două tururi a fost mai ușor, dar apoi am început să întâlnesc adversari mai puternici. Este o baza frumoasă, terenurile mi-au plăcut și sper să se mai organizeze turnee aici. Competiția a fost foarte bine organizată, iar premiile au fost pe măsură”, a declarat Călin Teodor Știrbu.

Perechea Alexandra Anghel/ Iris Zbrâncă a câștigat cea de-a VII-a ediție a turneului internațional Argeș Cup Dr. Oetker, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-4, 4-6, 10-7 , dublul Eva Maria Ionescu/Sofia Bărbulescu.

Perechea David Gheorghe David/Cristian Marton a câștigat competiția Argeș Cup Dr. Oetker, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, cuplul format din Gabriel Ghețu/Radu David Țurcanu.

„Ca în fiecare an, turneul Argeș Cup Dr. Oetker este o competiție tradițională pentru Muncipiul Curtea de Argeș. Ne bucură faptul că am avut parte de o participare numeroasă, fiind prezente 10 țări la cea de a VII-a ediție a turneului. Anual, această competiție aduce jucători noi și din ce în ce mai buni. Ne-am bucurat că jucătorii români au reușit să se impună în finale. Din păcate, anul trecut, pandemia a împiedicat organizarea turneului, dar noi sperăm să ajungem la un număr cât mai mare de ediții. Organizarea unui turneu este foarte grea fără ajutorul unui sponsor, precum Dr. Oetker, reprezentat de domnul Director General, Ioan Cozma”, a declarat Directorul Turneului, Gheorghe Borțan.

„A fost un turneu reușit. Meciurile au fost echilibrate, iar multe partide s-au terminat în trei seturi. Aici se organizează turnee de multă vreme, toată lumea știe ce are de făcut, ne cunoaștem de mulți ani, totul a fost foarte bine, a mers că uns. Fără sponsori nu se poate organiza niciun eveniment de niciun fel. Mi-aș dori că legislația să fie mai favorizantă pentru sponsori, pentru a se putea implică în organizarea evenimentelor de orice fel”, a declarat Andrei Bardan, arbitrul principal al turneului.

Pe site-ul turneului – http://www.astenisclub.ro/argescup, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se găsesc știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției. Organizatorul Arges Cup Dr. Oetker a fost Tenis Club Curtea de Argeș.

Partenerul oficial al turneului a fost Dr. Oetker România. Sponsorii editiei 2021 au fost: Euro Tehno Group și Macromex. Parteneri media au fost Radio Argeș Expres și Ziarul Argeș Expres, iar promotorul turneului a fost Harmony Advertising.