Information

Populate the side area with widgets, images, and more. Easily add social icons linking to your social media pages and make sure that they are always just one click away.

Blog

Cavalerul Negru de la Curtea de Argeș, un mare inițiat al vechilor mistere

Podcastul Business Philosophy, moderat de Romeo Chiriac,  l-a avut ca invitat pe Doctorul în Medicină, Dragoș Slăvescu.

Dragos e medic primar chirurgie maxilo-facială, medic specialist chirurgie plastica si microchirurgie reconstructivă o adevarata personalitate a medicinei, cu o bogată activitate didactică, cu lucrări prezentate la congrese internaționale, cărți publicate și brevete și cu o bogată activitate în cercetarea științifică.

Pe lângă că este o somitate în lumea medicinei, Dragoș este și om de cultură, cu un mare deschidere spirituală. De asemenea, opt generații din familia Slăvescu și-au adus contribuția în viața economică, socială, politică și spirituală a societății românești.

În cadrul podcastului s-a vorbit despre Festivalul Cavalerul Negru, organizat de Asociația Dacia Concept. Acesta este unul din proiectele de suflet organizate de Dragoș Slăvescu, care se ține de 3 ani în Curtea de Argeș, leagăn al ortodoxiei și al statalității românești.

Prin  pasiunea de a vindeca oamenii, Doctorul în medicină Dragoș Slăvescu și-a dezvoltat harul de a trata sufletul oamenilor și a le transmite lumină și iubire prin artă.

DESCRIERE:

00:00:00 – Doctorul în medicină, Dragoș Slăvescu, ne oferă un autograf pe clipperboard-ul podcastului Business Philosophy.

00:01:05 – Prezentare invitatului – medic primar chirurgie maxilo-facială, medic specialist chirurgie plastica si microchirurgie reconstructivă.

O adevărată personalitate a medicinei, cu o bogată activitate didactică, cu lucrări prezentate la congrese internaționale, cărți publicate și brevete și cu o bogată activitate în cercetarea științifică.

00:02:55 – Dragoș este o “crenguță“ a arborelui genealogic al familiei Slăvescu, opt generații din familia lui aducându-și contribuția în viața economică, socială, politică și spirituală a societății românești.

00:06:10 – Modul interesant cum l-am cunoscut pe Dragoș, la Alexandreea Club Fitness & Spa, când în pauza dintre exercițiile la sală, ne aruncam privirea la documentarul lui Charles Ottley, pe Discovery, de la Corbii de Piatră.

00:07:15 – Dragoș organizează de 3 ani (ediții de iarnă și 3 de vară) Festivalul Cavalerul Negru la Curtea de Argeș – leagăn al ortodoxiei și al statalității românești.

00:08:37 – Descriere a festivalului.

  • Dragoș a adus în studio casca originală a Cavalerului Negru
  • Liturghie la Biserica Domnească cu 4 domnitori, Vlad Țepeș, Mircea Cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Cavalerul Negru

00:12:10 – Teoria lui Eugen Lovinescu despre inițiații în vechile mistere. Cavalerul cu lebăda cu cap de femeie de la Curtea de Argeș.

00:17:15 – 3 CAVALERI ÎN LUME – În legendele germane, Cavalerul cu lebădă este Lohengrin, fiu al lui Parzival și cavaler al Graalului (Sfântului Graal).

  • La curtea voievozilor de atunci era un nivel de trai ridicat, având în vedere ținuta Cavalerului Negru, nu erau numai iobagi sau crescători de capre
  • Foarte important e să vedem de unde acești cavaleri inițiați și-au luat lumina
  • 00:21:23 – De ce s-a deteriorat vestimentația Cavalerului Negru, când a fost deshumat în 1920. Implicarea lui Nicolae Iorga
  • Demersuri pentru reconstituirea costumului original a Cavalerului Negru
  • Prezentarea sumanului din zona Gorjului, al lui Brâncuși, adus în studio
  • 00:26:53 – Traseu initiatic in trei etape: Interiorizare, Iluminare, Taina.
  • 00:28:00 – Simbolistica semnelor de la mormântul Cavalerului Negru.
  • Sarcofagul de Cristal.
  • Cine este păzitorul umbrelor domnești, care s-a pomenit la ușă casei de la Curtea de Argeș cu prințul Charles.

00:33:03 – Momente pentru copii în cadrul Festivalului Cavalerul Negru

00:36:25 – Documentarele artistice “Cărări de lumină“ și “Balada soarelui răsare“, care arată continuitatea credinței noastre

  • Tainele triunghiului energetic Cetățuia Negru Vodă – Nămăiești – Corbii de Piatră
  • 00:43:30 – Nicolae Iorga, când i-ar fi zis Reginei Maria, care făcuse o pasiune pentru inelele Cavalerului: „Majestate, lăsaţi-le! Sunt ale Dinastiei Basarab, nu ale Casei Hohenzollern – Sigmaringen”.
  • 00:45:40 – Atragerea brandurilor pentru susținerea festivalului

Podcastul Business Philosophy, care este realizat de Clubul Media Business, este sprijinit de Aqua Carpatica.