Alexandrion Group, alături de Turneul Banatului la Padbol – sportul născut în țara lui Messi!
Circuitul Romanian Padbol Tour, aduce în premieră la Timișoara Turneul Banatului! (21-22 Mai, Shopping City Timișoara).
Este vorba despre un important turneu național de tip Open, unde echipe reprezentante ale mai multor orașe din țară își vor disputa supremația! Evenimentul are loc la Baza Sportivă Padbol Timișoara, din incinta Shopping City Mall.
Alexandrion Group, partener Padbol România în ultimii 3 ani, va fi alături și la dezvoltarea și promovarea acestui spectoaculos sport în Banat.
Pentru cei care nu au avut ocazia să joace padbol, sau nu au încă terenuri în orașele lor, le vom spune câte ceva despre padbol. Un sport care își reconfirmă de la an la an reputația de sport al secolului XXI.
Ce este mai exact padbolul? Când si unde a aparut pentru prima dată și în ce tări este prezent
Provenit din aceeași rădăcină cu fotbalul, padbolul a fost inventat și practicat prima dată pe continentul sud-american, în Argentina. Unde nevoia complementară de spectacol a fotbaliștilor a generat, organic, acest nou fenomen.
Padbolul are caracteristici totalmente aparte, îmbinând esența corelată a mai multor sporturi (fotbal, tenis, padel și squash). Este un sport dinamic și adaptat tehnologic la nevoile de stil de viață și la cerințele societății. Padbolul are priză la public și este ușor de transmis și la televiziune.
Înca de la inceput, Padbol s-a bucurat de un interes general. În anul 2012 a inceput să migreze in afara granițelor Argentinei. Iar la acest moment el s-a extins in peste 25 de țări de pe diferite continente.
Când a ajuns în România și care a fost impactul în rândul oamenilor din sport
Padbol a fost adus la noi în țară in 2015, de Elisabeta Gherghișan, care deține Licența Exclusivă pe România. Printre personalitațile din România care au luat parte la evenimente sau care au incercat padbolul în acesti ani se află Gheorghe Hagi. Apoi Stelea, Stoichita, Multescu, Neaga, Petre Marin, Giani Kirita, Sorin Paraschiv. Sau Ianis Hagi, Cârțu, Eugen Neagoe, Ofosu, Pigliaceli, Markovic și mulți alții. Mihai Roman ( FC Botoșani) chiar a câștigat de doua ori titlul de vicecampion la padbol in anul 2021!
La nivel internațional sunt zeci de fotbaliști pasionați de padbol. Îi amintim aici doar pe Zlatan Ibrahimovic, care și-a instalat un teren de padbol în clubul său din Suedia. Sau pe internaționalul Mathieu Debuchy, reprezentanțul și dezvoltatorul padbolului din Franța.
Câte cluburi sunt în prezent
În prezent există mai multe locații de padbol la nivel național. În Timișoara, orașul-gazdă al Turneului Banatului, se află cel mai mare club de padbol din România. Cu o infrastructură de 4 terenuri, amplasate în incinta Shopping City Timișoara.
În București există deja 3 locații (Complexul Sportiv Național Lia Manoliu, Offside Arena și Royal Victory Arena), Constanta – Academia Gheorghe Hagi, Craiova, Giurgiu, Galați, Bărlad, Sighișoara, Cugir, Baia Mare, Gura Humorului, Rădăuți, Brașov.
Padbol are deja un campionat național, o federație națională și un partener tehnic
Federația Română de Padbol este în curs de constituire, si din ce în ce mai multe cluburi sportive au început să introducă padbolul în obiectul de activitate.
Există deja un campionat național, Romanian Padbol Tour, aflat la cea de-a treia ediție anuală. Campionatul este structurat pe mai multe turnee naționale anuale, Turneul Olteniei, Turneul Moldovei, Turneul Bucovinei, iar din acest an se alătură și Turneul Banatului. La fiecare dintre etape participă echipe din toată țara, iar finalul sezonului se încheie cu Cupa Romaniei, la CSN Lia Manoliu (Arena Națională).
Alaturi de Padbol Romania și Alexandrion Group, s-a alăturat și Joma Sport Spania. Partenerul ethnic al tuturor reprezentativelor naționale de fotbal a devenit și partener Padbol Romania.
Ce trebuie sa stie cei care vor sa investeasca in terenuri de padbol și să creeze baze sportive la nivel național
Este bine de știut că padbol este marcă înregistrată și se dezvoltă în baza unei strategii bine puse la punct. Există anumite criterii de licențiere (asemănătoare francizei) astfel încat are loc o dezvoltare controlată. Care asigură randamentului financiar al fiecarui club.
Ce avantaje aduc terenurile de padbol
Terenurile de padbol oferă o performanță excelentă, ele au doar 60 metri pătrați, sunt cel puțin de 4 ori mai mici decât terenurile de tenis de camp și de 12 ori mai mici decât terenurile de de minifotbal.
Instalarea unui teren de Padbol (sau reamenajarea spațiilor existente, dar care au o rentabilitate scăzută) reprezintă o investiție cu o recuperare rapidă a capitalului, transformându-l într-o afacere interesantă și foarte profitabilă, dacă îți dorești să îmbini business-ul cu pasiunea pentru sport.
E fapt confirmat că în complexurile sportive, pe terenurile de fotbal și fotbal-tenis gradul de ocupare între 6 p.m. si 12 p.m. este de 100%. Medie zilnică și un preț de inchiriere practicat între 60 și 80 ron/ora, veniturile sunt consistente. Iar costurile de întreținere foarte reduse, în special atunci cand sunt gestionate mai multe terenuri în aceași locație.
Bineînțeles, aceste venituri cresc gradual, pe masura promovării și implicarii fiecărui manager în popularizarea sportului.
Recunoscut oficial ca disciplină sportivă de către MTS cu o Federație Națională formată din proprietari de baze sportive. Cu un campionat național atractiv, padbol a devenit deja un fenomen național. Există toate premizele ca, în foarte scurt timp, ăadbol să fie practicat în marea majoritate a orașelor din țară. Iar cele mai tari meciuri din campionat să fie transmise în direct pe canalele de sport naționale.