Ce echipă alcătuită din români a devenit campioană în Belgia

03 mai Ce echipă alcătuită din români a devenit campioană în Belgia

Din diverse motive, fotbaliştii români s-au integrat destul de greu în campionatele din străinătate. Cu toate acestea, am avut conaţionali care au luat titlul cu echipele lor în campionate puternice. Însă o echipă alcătuită preponderent din români care să ia campionatul puţin probabil să se mai fi înregistrat.

FC Amicii Bruxelles, echipă alcătuită în majoritate din jucători români, ce activează în Liga Provincială a Belgiei, a luat recent titlul în P4. FC Amicii are şi un “satelit” ce joacă în Divizia de amatori.

De altfel, conaționalii noștri au cucerit campionatul și Cupa în ediția 2015/2016, iar în sezonul trecut au luat din nou Cupa și au ocupat locul doi în campionatul amatorilor.

Ei evoluează pe stadionul de la stadionul Heysel 3 de lângă Atomium şi au început demersurile pentru a juca pe arena Heymbosch din Bruxelles, graţie Primăriei din Jette.

Gruparea FC Amicii este condusă de Doru Costea, care este atât preşedinte, cât şi antrenor, el fiind ajutat de Paul Aiftincăi, secretar general.

 

La FC Amicii domneşte o stare de spirit specială, unde, pe lângă atmosfera de familie din echipă, găseşti şi pasiune, bucuria jocului sau determinare, ingrediente care au cam dispărut din Liga I din România. Dacă la acestea se mai adaugă dorul de țară, care se ostoieşte prin practicarea sportului rege, atunci spectacolul este asigurat.

Starea de sărbătoare a fost transmisă și în tribune, la partidele FC Amicii asistând sute de spectatori români, printre care femei și copii. Astfel că unul din visele lui Doru Costea, acela de a avea o echipă de fotbal și de a lua tiltul în străinătate, s-a realizat. Iar el spune că nu se va opri aici.

Niciun comentariu

Sorry, the comment form is closed at this time.