Academia Victor Hănescu organizează evenimentul “Creştem campionii de mâine”

30 mai Academia Victor Hănescu organizează evenimentul “Creştem campionii de mâine”

Dupa 17 ani de tenis profesionist, dintre care 10 în Top 100 ATP, Victor Hănescu a trecut la o nouă provocare: proiectul Academia Victor Hanescu (AVH), născut din dorinţa de a transmite mai departe cunoştintele şi experienţa acumulată în cariera de sportiv de performanţă.

„În cadrul academiei, o parte importantă pe care dorim să o promovăm este minitenisul. Pentru mine, minitenisul este un proiect de suflet, inspirat de copiii din cadrul academiei şi de convingerea că, pe termen lung, practicarea tenisului are beneficii în dezvoltarea armonioasă a copiilor”, spune fostul număr 26 ATP.

Minitenisul se adresează copiilor cu vârsta între 4 şi 7 ani care fac primii paşi în tenis sau care deja au luat contact cu sportul alb şi doresc să-ţi îmbunătăţească aptitudinile.

Studiile au arătat că, tenisul este unul dintre cele mai sănătoase şi lipsite de accidentări sporturi pe care copiii le pot practica. Tenisul este un sport care îti construieşte încrederea în sine. Te învată să fii disciplinat şi să-i respecţi pe ceilalţi şi oferă un mediu foarte bun în care copilul poate face mişcare sub o formă distractivă.

Pe termen lung pentru copii, practicarea tenisului are urmatoarele beneficii:

– Dezvoltarea motricităţii şi a coordonării;

– Asumarea responsabilităţii;

– Dezvoltarea capacităţii de a găsi soluţii;

– Deprinderea aptitudinilor sociale;

În acest sens, Academia Victor Hănescu organizează, sâmbătă, 2 iunie, la la ora 10:00, la Mall Promenada, evenimentul „Creştem campionii de mâine”. Acţiunea gratuită, care este sponsorizată de Dr. Oetker, Mall Promenada, Livone şi Aqua Carpatica, durează 2.30 h, şi se adresează copiilor cu vârsta între 4 şi 8 ani ce doresc sa înceapă să joace tenis sau care deja au luat contact cu tenisul si doresc sa aprofundeze tehnicile de joc.

Din partea AVH vor fi prezenţi 6 antrenori, fiecare având o grupă de 5 copii din fiecare serie. Victor Hănescu va participa la eveniment în calitate de antrenor, va lucra cu o grupă de copii şi va ţine un speech. Vor participa aproximativ 70 de copii în doua serii pe patru mini terenuri de tenis vor fi amplasate pe terasa Promenada
De asemenea, va alea loc o tombolă cu premii de la sponsori şi o sesiune de autografe.

Niciun comentariu

Sorry, the comment form is closed at this time.