Ileana Vlăduț se alătură echipei

29 mart. Ileana Vlăduț se alătură echipei

Activitatea Ilenei Vlăduț împletește atât latura de business, cât și pe cea sprituală și de dezvoltare personală. Dar s-o lăsăm pe ea sa povestească: ”Am absolvit Colegiul Național Mihai Viteazul (Secția matematica-fizică) și apoi Academia de Studii Economice (Secția Finanțe-Contabilitate). După terminarea facultății am lucrat in mediul de afaceri privat, ca asistent manager, translator de limbă germană, referent resurse umane, referent vamal și, ulterior, ca economist. Încă de acum 28 de ani , din timpul liceului, am început să studiez tot ceea ce este legat de sfera interacțiunilor vindecătoare dintre Om, Pământ și Univers. Pregătirea mea de profil real m-a determinat să caut mereu explicația științifica a fenomenelor. Surprinzător sau nu, acest mod de a privi lucrurile s-a dovedit a fi un mare avantaj, deoarece am reușit să înțeleg mai bine aceste fenomene și am avut curajul de a merge mai departe pe acest drum. Ca autodidact, am început cu elemente de astronomie, numerologie și feng shui, mergând apoi spre tratamentele pe baza plantelor medicinale și a produselor apicole. Au urmat aromaterapia, reflexoterapia, radionica, reiki, terapia cranio-sacrala, cromoterapia și cristaloterapia.

Una dintre terapiile mele îndrăgite este Terapia florală Bach, un domeniu de terapie unic, simplu, natural și eficient, care tratează omul, nu boala. Dr. Edward Bach a ajuns la concluzia că nu există boli, ci bolnavi și că adevărata cauză a suferințelor umane se află în planul mental emoțional al fiecăruia dintre noi. Cele 38 de remedii florale, sub formă de picături, și Remediul de urgență corectează toate stările emoționale negative pe care o persoană le-ar putea experimenta de-a lungul vieții. Ele acționează la nivel vibrațional, energetic. Vibrația plantei rezonează cu vibrația celulelor umane, corectând erorile existente.

Deși am lucrat cu remediile florale încă din anul 2002, abia acum doi ani m-am decis să urmez toate cele 3 niveluri de curs in urma cărora am obținut acreditarea internațională ca practician de terapie florală Bach – BFRP (Bach Foundation Registered Practitioner).

În 2013 am participat la Seminarul de Autovindecare prin Noua Medicină Germană și Tehnici de eliberare emotională, susținut în București de doamna doctor Crina Vereș.

În ceea ce privește latura de dezvoltare personală, m-am “autoeducat” studiind cărți de specialitate, participând la training-uri și experimentând tehnici precum Programarea neuro-lingvistica (NLP), Tehnici de eliberare emoțională (EFT), Terapia prin metoda Silva, Terapia ThetaHealing și altele.

În urma cursurilor și a inițierilor primite anul trecut, am mai adăugat la „trusa de vindecare”, pe care o folosesc și lucrul cu energiile angelice, cele Reiki, Seichim și Shinki, iar acum urmez cursul de radiestezie.

În timp, am reușit să pun în practică și să-mi imbunătățesc viața – a mea și a altora – prin intermediul terapiilor complementare și al tehnicilor de dezvoltare personală și spirituală.

Nu reușeam să găsesc și să mă opresc asupra unei metode complete, care să ne ofere, simplu și eficient, atât vindecarea, cât și evoluția personală.

Acum am găsit-o!
Vindecarea Reconectiva și Reconectarea – este cu adevarat o experienta unică pentru fiecare!

Am devenit practician de bază pentru Vindecare Reconectivă (metoda Dr. Eric Pearl) și practician certificat de Reconectare după ce am urmat, în 2013, cursuri la Viena și Salzburg. Poate că nu întâmplător, după atâtea căutări, am devenit practician tocmai în Austria, la Viena – orașul în care mi-am petrecut copilăria!

Și dacă tot am pomenit de copilarie, lucrând pentru evoluția mea spirituală, studiind elemente de astrologie natală și facilitând vindecări reconective la distanță, am ajuns să “redescopăr” călăuzirea și vindecarea spirituală prin Terapia cu îngeri. Aceste minunate entități de lumină ne călăuzesc pe tot parcursul vieții, ajutându-ne să vindecăm și să armonizăm fiecare aspect al vieții noastre. Energiile angeice corespund de fapt energiilor planetare pe care Universul le transmite fiecăruia dintre noi, astfel încât să nu ne rătăcim calea și să ajungem înapoi la ceea ce suntem cu adevărat – ființe de lumină. Chiar dacă nu mai sunteți copii și ați uitat temporar de acești mesageri, ei nu v-au părăsit niciodată și este de ajuns să le cereți ajutorul pentru a va ghida în viața de zi cu zi, pentru a va retrezi darurile spirituale sau a vă afla menirea Divină. Dacă vreți să le faceți iarăși loc în viața dumneavoastră, dar nu le “auziți” încă foarte clar mesajele, puteți apela la un intermediar drept canal de comunicare în cadrul citirilor angelice (intuitive). Aceste întâlniri oferă, de obicei, nu doar răspunsurile de care aveți nevoie, dar de multe ori și deblocări emoționale, fizice și vindecări ale unor situații.

Și toate acestea au loc din simplul motiv că Omul, ca microcosmos, este de fapt o copie fidelă a Macrocosmosului. Energia, lumina și informația sunt aceleași pretutindeni – atât înăuntrul, cat și în afara noastră.

Va invit să experimentați personal Vindecarea reconectivă, Reconectarea, Remediile florale Bach și Terapia cu îngeri. Amintiți-vă că sunteți una cu perfecțiunea Universului și că meritați o viață plină de iubire și de bucurie!

Vă aștept cu drag,

Ileana Vlăduț

Practicianul Ileana Vlăduț și The Reconnection LLC nu fac diagnostice, nu tratează, vindecă sau previn vreo boală. Prin oferirea sesiunilor de Reconectare™ și Vindecarea Reconectivă™ nu se face nicio promisiune sau garanție în raport cu orice provocări specifice de sănătate. Dumneavoastră sunteți singurul responsabil pentru îngrijirea personală și tratamentul medical propriu.
Vindecarea Reconectivă și Reconectarea sunt mărci înregistrate ale The Reconnection LLC – California, SUA.

Vezi și:

Niciun comentariu

Sorry, the comment form is closed at this time.